19.12.2009

Meditatie spre lucruri simple

In noaptea aceea citeam. Era noieambrie tarziu, iar cerul imi acompania gandurile cu picaturi si ploaie interminabila. Curiozitatea mea era fara margini. Atunci descopeream ca il iubesc pe Eliade. Este ca mine. Citeam gandurile unui om pe care il inteleg. Ochii imi lacrimau, dar nu simteam nicio durere. Eram amortit. Citisem opt ore neincetat. Asteptam sa se faca ziua, sa dorm si sa visez. Nu puteam rata noaptea. Nu o puteam irosi pentru somn. Noaptea este un iad plin e viata, un cuptor emanand placere. Si de-asta ma gaseam noaptea cititnd si ascultand ploaia lui noiembrie. Pic-pic-pic. Aveam placerea de a gasi un om asemenea mie. Eliade este ca mine. Defapt, eu sunt ca el. Fara sa stiu, in noaptea aceea deveneam un Eliade doritor de filozofie. Imi placea sa citesc si gaseam placut sa stau singur noaptea si sa meditez.Visam la cat de bine ar fi fost sa fiu eu Eliade.
Si eu, ca si el, aveam un complex: Eliade credea ca, prin cartea sa, “Un om sfarsit”, Pappini ii furase furase povestea de adolescenta. Eu, insa, il vedeam pe Eliade un Pappini diferit. Tineam la el, pentru ca era confirmarea faptului ca mai gandeste cineva ca mine.
Doream sa fiu cu Suciu, colegul meu. El am asculta si ma intelege. In noaptea aceea i-as fi putut poveswti insufletirea mea, modul in care simt eu filozofia. Si el ar fi tacut si ar fi asteptat sa termin de istorisit pentru a- si spune opinia. Credeam ca si cea mai neinsemnata picatura de ploaie venea sa ma ascult, sa ma inteleaga. Si din aceasta cauza, iubirea mea pentru ploaie era incomensurabila. Daca nu era noapte, daca nu citeam, daca nu ploua, daca nu iubeam meditatia, as fi ras de mine. Dar si acum Kant isi dovedea unul dintre curentele sale filozofiece: pragmatismul ca adaptare bio-psihologica. Hegel imi confirma aceasta: “Gratia poemelor homerice se datoreaza, cu certitudine, si blandului cer ionic". Pe mine ploaia, noaptea, frigul, amorteala, iubirea ma stimulau si ma indemnau sa gandesc. Si am imaginam un Stephen Hawking la scara mai mica, meditand la rostul meu. Si ma vedeam ca Eliade, ma vedeam o panba de talent asteptand sa fie udata de tusul cultivarii mele. Si asteptam ziua.
Acum stau si astept Craciunul si zapada. In decembrie vad lumea la fel, iar sentimentele mele au un caracter inexorabil, iubind principiile si demnitatea umana. Nici natura nu s-a schimbat. Un vant razlet isi sterge lacrimile reci pe geamuri. Ploua.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu