02.02.2010

Momentul al cincilea - Rasaritul

Iarna ma invata sa rad si sa ma intorc la copilarie. Ninge peste simtirile mele si ma infragezesc. Defapt, e pentru prima data Craciun. Orasul doarme alb, sforaind troiene.
Totul este neclar, ca un paradis confuz al frigului.
Bocancii mei dezbraca asfaltul de zdreanta decolorata si rece a iernii. Langa bocancii mei duri zburda niste tenesi negrii . Din tenesi pleaca inspre sus niste picioare armonios conturate. Apoi, un bust zvelt, suplu si niste sani mici albi. In cele din urma ii zaresc pletele negre decorate pe-ici-pe-colo roscat, acoperind un capsor zambitor si paid, cu o privire verde si clara.
Ma tine de mana, mangaindu-mi palma si jucandu-se cu degetele mele. Cand o rivesc rade si scoate limba.Imi da parul la o parte si imi pupa lobul urechii.
Astfel, am uitat de mult de fata cu ochii rosii de plans.
-Ce ai? ma intreaba ea, suierand printre dintisori, te vad abatut. S-a intamplat ceva?
Ii sticlesc ochii de tinerete.
-Ma gandeam doar... Intotdeauna am vrut o parte feminina, care sa nmma bucure.
-La ce te referi? cauta ea esenta ambiguitatii vorbelor mele.
-Vroiam sa spun ca sunt atat de recunoscator ca esti langa mine, tinandu-ma de mana, bucurandu-te de iarna, iubindu-ma, ascultandu-ma cu atentie, aprobandu-ma chiar si atunci cand nu intelegi profunzimea simtirilor mele, impartasind credintele mele, transmitandu-mi caldura ta printr-un sarut a carui dulceata sa nu-ti poti dori sa se opreasca, ca in "Extazul Sf Tereza" a lui Bernini.
Ochii ei rad si ea imi strange mana, ghemuindu-se in mine. Nu stie cum sa-mi raspunda, dar inteleg ce simte: dragoste, multumire, bucurie. Si ma acopera cu sarutari.
Continuam sa ne plimbam prin centrul orasului, bucurandu-ne de privirile admiratoare ale batranelelelor. Zaresc o florarie cu o copertina rosie, zdrentuita. O luam in directia florariei si ea anticipeaza:
-Vrei sa-mi cumperi flori...
Ajungem si ii cer afro-americancei un buchet de crini la fel de puri ca iubita mea.
Ea se bucura de flori, iar eu de un sarut. Dupa ce il prelungesc sii ii dau drumul imi spune:
-Fii cuminte!
Se insereaza odata cu intetirea ninsorii. Fulgii ii cad pe buze si le umezesc, infrumusetand-o.
Trecem pe langa un tanar care canta la chitara. Ea se bucura si rade, ascultandu-l cu drag. Dupa ce termina, ii arunc niste maruntis in jobenul asezat pe jos.
Buzele ei schiteaza fericire si recunostinta. E bucuroasa pentru ca am reusit sa obtin timp liber, desi eram prins intre conceptiile mele, pe care le pretuiesc deosebit. Ii place sa stam impreuna in orasul luminat doar artificial, dar se intinde, ma imbratiseaza si murmura:
-E frig. Haide sa mergem acasa!
O luam pe Second Street in cautarea unei scurtaturi. E obosita si devine din ce in ce mai grea, rezemandu-se de umarul meu. O acopar cu bratele mele degerate de temperatura negativa si ii conduc pasii ca o calauza sacra. Din cand in cand mai scapa o privire catre mine. Ii este somn si e chinuita de influenta crivatului oriental. Ma simt ca o haina veche, rupta, gaurita, menita sa acopere un trup plapand.
Gandul imi zboara la eventualele retusuri literare. Ea simte ca nu o mai privesc, ca nu o mai ating cu aceeasi caldura si murmura:
-Iar ai fugit de mine.
Apoi inchide ochii si se ghemuieste si mai strans. In final ajungem in fata blocului meu. Urcam pana la al doilea etaj pe scari, caci ii este frica de lift. Tot blocul doarme , desi nu e foarte tarziu, mai ales pentru un oras ca Seattle. Ea pluteste deja in intuneric. Eu o duc in brate si o asez pe patul confortabil. Cand o asez se trezeste. Alege sa se schimbe si apoi adoarme aproape pe loc. Ma bucur de ea si o iubesc. O admir si adorm visand la ea. Si astfel ma intorc printre circumferintele mele subconstiente, asteptand alaturi de plapandul meu inger rasaritul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu