26.05.2010

Momentul al noualea: Nu imi pare rau ca scriu

Stiu ca e patetic sa scrii despre ce scriu eu. Cum altfel poate fii sa scrii despre dragoste, decat patetic? Dar ce sa fac? Nu pot sa nu scriu.
Nu pot sa nu scriu cand imi amintesc de ea, de parul ei inchis, de rasul ei copilaresc, de alunita de pe coapsa ei dreapta, pe care am simtit-o de atatea ori, de felul in care isi lasa usor capul pe pieptul meu alb, lipsit de pata genetica.
Nu pot sa nu scriu, caci scrisul este singurul lucru ce nu ma face sa ma simt singur cand ea nu e langa mine. Daca n-as scrie, mi s-ar face dor. As suferi si, poate, as uita-o. As uita-o pe ea, as uita sarele care se rasfrangea in buzele ei pline, as uita cum sudoarea se scurgea pe sanii ei, prima data cand am avut-o.
Uitand-o pe ea, m-as intoarce la cealalta. La obsesia pe care am avut-o, la sperantele zdrobite, la cautarea fara sfarstit.
Si daca ea ma impiedica sa ma intorc la cele de mai sus, cum sa o uit?
Deci.
Cum sa nu scriu?

Pentru Corina, cu dragoste.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu