19.07.2010

Momentul doisprezece: Aici e inima ta

Peste mine, cerul plange cu lacrimi de mila. In spatele lui, esti tu, iar eu te visez din nou.
-Nu iti aduci aminte? Am mai fost aici. Cand tu radeai de mine ca nu stiu sa dansez. Cand erai imbracata in rochia aceea scurta, care mie imi place atat de mult. Cand buzele tale aveau gust de camp, iar tu miroseai, ca intotdeauna, a zmeura. Atunci eram un pletos in ploaie. Nu conta cat de lung aveam parul. Conta doar ca te aveam pe tine. Ca si acum, defapt.
Fac o pauza, cat timp ploaia ii aminteste cat de mult o iubesc. Cafeaua e tare, iar cafeneaua racoroasa. Aud "evergreenuri" intr-o cafenea, lucru ce ma face sa zambesc. Foaia veche ma atrage din nou. Ea pleaca. Eu inca ii scriu.
-Haide, trebuie sa iti aduci aminte. Am mai fost aici. Aici e tot timpul vara si e tot timpul un rau de bere in care sa imi scald papilele gustative. Se facea ca tu esti cu mine, ca tu esti mine. Ochii tai albastri semanau cu cerul, cerul care de atatea ori a fost martorul iubirii noastre. Erai jucausa si romantica. Parul tau saten imi stergea fata de orice expresie trista. Haide, trebuie sa iti amintesti locul asta. Aici e inima ta.
Deschid ochii, dar degeaba, caci nu mai vad nimic. Cafenea a disparut, pana si soarele a murit de tristetea povestii mele. Totul e gol fara tine. Nu pot sa cred ca nu te mai am, as da orice sa fii a mea din noi. Dar, pur si simplu, nu pot.
Raman doar cu visul, doar cu dorinta. Raman cu amintirile din interiorul tau.
Iar e noapte, dar nu va mai urma nicio zi. Lumea se prabuseste. Ma sting si eu incet, ca zapada intr-o zi de primavara.
Si atat.

Din nou, pentru Maria. Mai sunt atatea cuvinte de spus.

Un comentariu: