28.03.2011

Alo! Da, te iubesc!

Telefonul sună cu un țârâit subțire. Ea se întoarse, luă receptorul în mână și spuse:
- Alo!

- Alo! Cine mă caută, întrebă cel care sunase.

- Da, te iubesc, continuă fata cu un râs ștrengăresc.

- Și tu? Credeam că doar eu plâng după tine.

Fata oftă. El, un somnoros, înțelese că poate continua.

- Și te-am plâns întotdeauna. Tocmai din cauza sincretismului. Râzi, ai o biblie în mână, ai tenul brun și buzele crăpate. Tu mereu ai buzele crăpate. Și mereu râzi. Și, uneori, te rogi lui Cristos. Am aflat că te cheamă Jude.

- Nu, numele meu este Ana Găinușrodi, nu-ți amintești? Mai știi noaptea în care ploua, iar tu coborai scările către casa mea?

- Da, am fost acolo. Împreună. Am crezut că ploaia mă ajută doar să sângerez. În acea seară, ploaia m-a reparat.

Urmă o pauză de moarte. Tânărul gândi că nimeni nu va răspunde chemării lui, că, poate, vorbește singur la telefon. Amăgindu-se, își iubi sincretismul și, după ce își termină para plăcerii, se apucă de scris. La telefon nu mai era nimeni, cel puțin așa se părea. Dar el nu închise. O pauză lungă. Să fie aceasta ultima pauză, până va veni apoteoza?

- Ne vedem vineri, adăugă fata.

- Da, și mie mi-e dor de tine. Au trecut doi ani...

Credeți că oamenii pot iubi mai mult decât își propun?

3 comentarii:

  1. e logic.. nu tu porti sentimentele, ele te poarta pe tine. Nu depinde de tine niciodata iubirea si nimeni nu poate controla asta.. e ceva pur si simplu, natural, se intampla fara voia noastra.

    RăspundețiȘtergere
  2. să înțeleg că nu există nicio cale de a controla iubirea. voința umană e doar o vorbă, așa e.

    RăspundețiȘtergere