20.03.2011

Confuzii din ultima carte


Mai repede decât o dragoste după mai multe beri, imaginea ei se stingea întru inima mea, ca să revină, cum un foc de tabără revine într-o lumânare, ca să mă-mbrățișeze cum tu îl îmbrățișezi pe el. Îmi dădeam seama că un nume atribuit muzicii nu e ușor, nu e atât de ușor încât să mă lase să nu mă înec. M-a înecat o creștină, m-a înecat, în numele îvățătorului ei și, după ce m-a înecat, a coborât pe mine și ne-am simțit. Eu - mort. Ea, creștina, în comă. Niciodată fetele nu mor. Peste oceanul în care m-a înecat, mort învățat-am să dansez. Avea ochii așa frumoși și sânii așa albi. Eram așa aproape de ea, dar ea era așa departe de mine; deși mă înecase, o simțisem, mă învățase să dansez. Cum să rămâi încuiat într-o ladă prăfuită? Îndrăgostește-te, creștine, și ia-ți creștina de mână și simțiți oceanul! Nu mă ridicam la standarde biblice, nu eram ceea ce Avraam ar îmbrățișa în sânul său, dar stăruiam. Mă pendulam cu al treilea cal între o brună și-o creștină. Vroiam, mai mult ca niciodată, o creștină pe o masă de lemn medieval. Oricine cade și fiecare ajunge undeva. Așa că am închis ochii și am sperat să mă atingă sângele de răstignit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu