24.03.2011

Protest contra ailainărului


Toată lumea cade, dar, se pare că nimeni nu mai ajunge undeva.

Așa că m-am gândit să scriu pe blog, despre alte bloguri, ca să fac o aroganță.

Am observat că lumea e plină de artiști. Într-adevăr, orice om are artă întru sine, dar asta nu înseamnă că oricine e artist. După cum nici neamul ghimpesc nu e un neam de artiști. Revenind: toată lumea cade, și oricine are blog. Blogurile sunt foarte mișto, îți dau credința că ești formator de opinie. Dar, ce se întâmplă când scrii numai porcării pe un blog? Se ajunge la o situație în care cineva scrie asta, pe Twitter:
Insa cand inima-i fu injunghiata, Ea deveni o tigara déjà fumata. vai de viața mea, ce versuri. isuse, dacă tot vrei să vii, acu e momentu .

De asemenea, un blog prost miroase urât de la distanță. Astfel, cum intri pe el, te izbește inteligența: „intruparea virtuala a sentimentelor mele”, scrie respectiva „poetă/prozatoare/dumnezeu pă pământ”. Probabil că nu îți dai seama ce e rău la asociere, în primă fază, dar mai citește o dată: într-adevăr, „virtual” înseamnă care există ca posibilitate, fără a se produce în fapt, iar „întrupare” înseamnă concretizare. Desigur, româna e greu.

În orice caz, blogurile își au partea lor bună, lesne de dedus, dar au și o parte proastă. Fiind o persoană cu care Dumnezeu a fost mai puțin generos, poți deveni ridicol. E urât să vezi persoane care își dau comentarii la blog doar ca să fie și care își mențin trafic între ele. Demn de inaugurarea Agenției de Panaramă.

Un blogger scrie despre alte bloguri și, na, nu le zice de bine. E grețos să văd atâta pițiponceală pe net, probabil mai grețos decât e s-o văd pe bune. Și când te gândești că multe persoane care scriu pe blog despre pițipoance și despre mișcarea „oh god it is pink!”sunt pițipoancele cu partea strâmtă - cea mai largă!

Cred că mă duc să îmi mai iau o bere. De fapt, „o să întrupez virtual dorința mea de a bea o bere”.

Pentru că am fost ajutat, am găsit o melodie care va confirma cele de mai sus:



8 comentarii:

  1. cata umilinta intr-un singur post, felicitarile mele \m/

    RăspundețiȘtergere
  2. Şi totuşi ce-ai vrut să zici? De ce n-ai dat şi nişte nume?

    RăspundețiȘtergere
  3. nu am dat nume pentru că nu am vrut să creez conflicte și pentru că, deși am dat exemple concrete, m-am referit la toți bloggerii care publică texte literare stupide.
    mulțumesc mult pentru comentariu, faptul că dvs. ați comentat la un post de al meu înseamnă mult pentru mine.

    RăspundețiȘtergere
  4. Dacă mă mai iei cu dvs. promit că te scot din reader :D
    Și, dincolo de ipoteticele conflicte, sunt lucruri pe care, dacă crezi în ele cu adevărat, nu trebuie să rămână nespuse.
    PS: mi se pare mie sau ai o problemă cu ora la comentarii?

    RăspundețiȘtergere
  5. ok am înțeles mulțumesc:D
    da, am o problemă cu ora, m-am gândit să încerc să o rezolv.
    ar trebui să fac și asta
    credeam că ești mai învârstă și de-asta am folosit dvs.

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu știu ce înseamnă mai în vârstă dar cu siguranță dvs. îmi repugnă. Ai program pentru sâmbătă? Vii la blogmeet?

    RăspundețiȘtergere
  7. ăăă sâmbătă, ia să vedem. da, merg la o acțiune de ecologizare, dar poate fac o expepție. blogmeet sună bine. Mersi că mi-ai amintit:D

    RăspundețiȘtergere