12.06.2011

„Bitălsul” sau „Am părul mare și cămașa largă”


Întotdeauna mi-a plăcut să îmi construiesc viața. Petrec ore întregi făcând nimic. Îmi place și nu îmi explic cum o persoană poate trăi fără să facă ceva. Pur și simplu stau și mă gândesc. Gândesc mult, dar nu mă gândesc la nimic. O să mă omoare atâtea gânduri într-o zi.

Mă văd, peste vreo 10 ani, într-o cămașă largă, în caro-uri, cred, și în niște jeanși albaștri sau niște pantaloni scurți, grena. Stau la masa din curtea mea verde, cu gazon și flori, de care mă ocup eu. Prietena mea mă ajută să am grijă de ele. Dar acum, adică peste vreo 10 ani, stau și mă uit la o domnișoară într-o rochie frumoasă și largă de vară, care trece pe lângă trotuarul curat pe o bicicletă veche. Dar nu o admir, deși e drăguță, asta pentru că singura fată pe care pot s-o admir este prietena mea. Pe măsuța la care stau e un ziar cu o pereche de ochelari. Părul meu e mare, dar mă urâțesc din ce în ce mai rău. O pereche de ochelari, căci ochii mi-au obosit de câte știri am citit. Și de câte am scris, căci sunt ziarist. Scriu la o publicație locală, e un ziar micuț. Dar nu cred că îmi doresc mai mult.

Respir și mă gândesc, închizând ochii, la România. Pentru că acum(peste vreun deceniu), locuiesc în Green Bay, Wisconsin. Ziua e caldă și prietena mea răcoritoare. Probabil urmează să o simt.
Am un câine simpatic. Se vrea a fi un labrador, prietena mea l-a ales. Eu i-am pus numele. Îl smotocesc zi de zi, cu dragoste. Îmi plac câinii.

Dacă mi-e cald, prietena mea apare cu ceai rece. Fata pe bicicletă dispare. Și eu mă-ntorc, căci nu-mi imaginez mai multe.

Cel mai frumos lucru la a-ți construi viața este ca aceasta să ia cursul pe care l-ai imaginat. Într-a șaptea vroiam să lucrez la un ziar, când voi fi ajuns la liceu. Vroiam să fie un ziar local și, din câte văzusem, îmi plăcuse mult numele unuia: Republicanul. Azi sunt licean și scriu la Republicanul. Și când îmi amintesc de ce gândeam într-a șaptea crește inima în mine.

Să îți construiești viața așa cum o fac eu este foarte plăcut. De-asta pot să stau ore întregi să mă gândesc la aceeași imagine, sau să văd circumstanțe diferite. De asemenea, pot să renunț la a face alte lucruri pentru a mă gândi. Asta nu e de bine. Pentru că, dacă o să mă gândesc atât de mult la viitor, poate n-o să-l realizez niciodată. Nu voi avea timp să mă pregătesc pentru el.
Gândurile o să mă omoare într-o zi.

8 comentarii:

  1. Frumos, Rares! Chit ca nu inteleg de ce Wisconsin e locul in care sa te visezi peste 10 ani. Si nu Praga de pilda. E drept, cu ceha e un pic mai dificil. Si mai e si capitala, deci pica si visul cu ziarul local. :)
    Am citit cateva postari de'ale tale. Mi-am zis "sa stii ca tre' sa fie LMV-ist!".
    Cand colo vad pe pagina cu abaut ca esti un mandru ilc-ist, sau cum va ziceti, ca nu stiu.
    Oricum, tot fain scrii.

    RăspundețiȘtergere
  2. mulțumesc frumos:) în legătură cu wisconsinul, este o dileală frumoasă generată de un desen animat american.

    RăspundețiȘtergere
  3. :) desen animat? Ca una care s-a uitat ani de zile la un anume serial, pentru mine Wisconsin e doar statul in care se petrece Tanar si Nelinistit. :)

    RăspundețiȘtergere
  4. :))
    mă refeream la clasicul „Life with Louie”, creat de Louie Anderson, un super-comediant american.
    uite un link :)
    (puteți uita, ca să parafrazez un eminent academician)

    http://www.youtube.com/watch?v=lqAMhw63FeE&feature=related

    RăspundețiȘtergere
  5. :)) buna chestia asta, n-o auzisem.
    Pai inseamna ca l-am 'uitat' deja, Viata cu Louie ii place lui Nicusor.

    RăspundețiȘtergere
  6. și-aici, eminentul academician

    http://www.youtube.com/watch?v=J5JKBOvMm6I

    RăspundețiȘtergere
  7. Tocmai i-ai reparat onorea lui Vanghelie - pacatoasa de mine gandise ca el e eminentul ! :)

    RăspundețiȘtergere
  8. nu doar vanghelie e specialist în d-astea dure.
    sunt atâția pe goagăl:))

    RăspundețiȘtergere